O, cât se zbat oamenii-n viață
După ce cred ei că înalță!
Sorb amarul cu dulceață,
Merg pe loc pierduți în ceață,
Moartea vine și-i înhață
Și ei, n-au nici o speranță...

O, cât le place să se-ntreacă
Care cu ce pot să facă...
Unu pe-altu se tot sapă,
Și barca vieții își încarcă...
Până ce cu tot cu barcă
Se trezesc la fund, în apă...

O, ce zbatere grea și-amară
În lumea ce ne-nconjoară!
Oameni cu inima ușoară
Gunoaie-n barca vieții cară
Preferând mai bin` să moară
Decât să le arunce-afară!

O, dar cât sunt de fericiți
Cei credincioși și pocăiți,
Care n-au multe dorinți
Ci doar una, de-a fi sfinți!
Căci ei pe veci sunt mântuiți
Și de Dumnezeu iubiți!

Zaragoza/27/08/2012
de Ioan Hapca (Ionică)