Vă dau un viitor şi o nădejde
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Legamant  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de valeriamida in 07/06/2012
Vă dau un viitor şi o nădejde,
Şi pacea Mea, la toţi vă dăruiesc,
Vă ascult când Mă chemaţi în rugăciune,
Şi sunt cu voi, pentru că vă iubesc.

Mă las găsit de voi, de fiecare,
De Mă căutaţi cu toată inima,
Mă veţi chema şi Eu vă voi răspunde,
Vă strâng pe toţi, vă ţin în mâna Mea.

Eu, pacea Mea vă dau la fiecare,
Un viitor frumos, desăvârşit,
De Mă căutaţi cu inima curată,
Mă las găsit, la Mine vă invit.

Am cerul pregătit, e o splendoare,
Pentru acei ce-n viaţă M-au urmat,
Cei ce-au umblat pe calea vieţii sfinte,
Cu toată inima, ei M-au căutat.
Amin
O promisiune minunata din partea Domnului Isus. Multe binecuvantari Florenta Sarmasan
Adăugat în 08/06/2012 de mihaitasarmasan
Mulţumesc!
Adăugat în 08/06/2012 de valeriamida
Statistici
  • Vizualizări: 1491
  • Export PDF: 48
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni