Să-i Iubesc
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Fărâme de lumină  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de sanda_tulics in 06/06/2012
Să îi iubesc când ei aruncă
Cu ură, vorbe asupra mea.
Să îi iubesc, îmi zice Tata
Căci doar aşa fac voia Sa;
Să îi iubesc, îmi zice Fiul
Să-ndur, să rabd şi să mă rog.
Căci num'aşa slujesc Iubirea,
Prin sfântul Har, sunt dulce rod.
Să iert, să chem doar în Iubire,
Aşa îmi zice Dumnezeu
Şi-n dragoste şi pace sfântă,
Voi birui cu Domnul meu.
Să port parfumul de Iubire
Pe fiinţa mea, sa-I cânt mereu.
Iar celui care mă loveşte,
Să-i spun mereu de Dumnezeu.
Să chem în bucurie sfântă
Iubirea Lui, eu să mă rog
Şi-n biruinţi voi fi cu Domnul
Şi-aşa nu voi mai fi olog.
Iar mierea dragostei divine
Şi pacea ce curge din El
Mă vor umbri, şi-n veşnicie,
Voi fi mereu cu Dumnezeu.
Pentru mine, acest îndemn reprezintă esenţa vieţii creştine; da, şi eu am nevoie de Iubire dar şi cei din jurul meu au nevoie de iubirea mea şi nu cea venită din fire căci ea este interesată de ceva anume, ci de iubirea dezinteresată...Doamne, umple-mă cu Iubire pentru toţi cei din jurul meu! Fiţi binecuvântată sora Sanda , poezia aceasta m-a avertizat că astăzi mi-a lipsit iubirea! Minunat îndemn!
Adăugat în 06/06/2012 de floridinmaracineni
Un indemn minunat din partea ta sora Sanda, sa il iubim pe Isus, cu El vom birui totul. Multe binecuvantari cu toata dragostea sora Florenta Sarmasan
Adăugat în 07/06/2012 de mihaitasarmasan
Multe binecuvântări! Domnul să ne inunde inimile de pacea şi iubirea Sa binecuvântată!
Adăugat în 08/06/2012 de Simo_7
ultimul coment afisat de mine, se refera la darius-antonio.
Adăugat în 18/06/2012 de sanda_tulics
Amin. Minunate cuvinte și îndemnuri în aceste frumoase versuri. O poezie hrănitoare care te împinge la cercetare și evaluare a reacției și acțiunii față de semeni dar și față de Dumnezeu.
Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze veșnic!
Adăugat în 18/06/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 915
  • Export PDF: 23
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni