Chemare-n avânt
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de bragagiu in 05/06/2012
Îmi ridic vela-n ceruri să o prindă un vânt
Să mă ducă pe mare un cuvânt dintr-un cânt;

Îmi înalţ pânza-albastră în suflarea de veri
Să mă poarte aripă peste valuri de mări;

Să mă-ndrepte în zarea ce mă-ndeamnă-n azur
De-a râvni prospeţimea să mă-nvăluie-n jur;

Depărtat de-orice stare prăvălită-n ecou
Traiul meu să se smulgă de la nou înspre nou;

Tot trecând peste undele de chihlimbar
Spre întregi curcubeie de la viaţa-n zadar;

Peste zâmbetul mării cu spume în dinţi
Mai departe de plânsete în neputinţi;

Întregind Calea care mă doreşte-mplinit
Marea unde cu Cerul într-un dor s-au unit;

Vântul umple şi velă şi învie-un îndemn
Unde Cerul cu Marea împreună mă chem.
Cu vela ridicata spre ceruri si cu multa credinta cu siguranta vei ajunge acolo unde ti-ai propus, la Domnul Isus. Indemnul Lui este sa il urmam. Domnul sa fie cu tine, pentru acest indemn minunat.Florenta Sarmasan
Adăugat în 05/06/2012 de mihaitasarmasan
Fiţi binecuvântat, nu poate exista o mai nobilă dorinţă decât lepădarea de sine.
Adăugat în 05/06/2012 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 720
  • Export PDF: 26
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni