Oameni care plâng...

Oameni care plâng, lacrimi șterg pe-obraz
Merg singuri vorbind când sunt în impas.
Mulți sunt în durere, mulți neputincioși
Ce depind de alții pentru a fi scoși
Să ia puțin aer, să iasă un pic
Din ale lor tăceri care îi cuprind
Ca o pâclă densă se-așterne nevrând
Le țiuie-n minte, multe vin în gând...

Miresme de flori ce-s îmbietoare
M-ajută să sper... e și zi cu soare.
Simt că e frumos încă să trăiesc
Păsări mă acordă, din pomi ciripesc.

Vremea este gata, timpu-i pe sfârșit
Domnu-Și strânge ceata pentru-a o răpi.
Într-o zi se sună: ``La clase, copii!``
Eli-învățătorul pe noi ne-o pofti.
Ne va asculta și ne v-a-ntreba
Dacă luptă bună am dus și-am răbdat.
Apoi cu plăcere, ne va premia
După alergare ne va-ncorona.

Serbarea va-ncepe, ne vom așeza
Și cu toți în limbi noi, ne vom bucura.
Atunci vom simți mireasma iubirii
Și se va așterne boarea fericirii.
De am suferit ani, aicea jos,
Ne vom veseli, veacuri cu Hristos.