Ecou dureros
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de bragagiu in 24/04/2012
Măcar că rana-i vindecată
Semn îţi rămâne-o cicatrice...
O amintire încruntată
Vrea fericirea să mi-o strice.

Ţintindu-mă cu ochii galbeni,
Rângeşte gura sa de spume:
„E bine omul ca să aibe
Trecutul pur cu tot cu nume.

Îţi mai dezgropi încă prin minte
Ce fapte făureai greţoase
Când petreceai nu prea cuminte
Atâtea zile păcătoase.

Îi fi pătruns azi de lumine
Şi îndrăzneţ eşti în privire,
Dar totuşi frică ai de mine
Cum şi o mare neiubire.”

Eu ştiu – am fost iertat de toate,
M-a-mbrăţişat când Pocăinţa...
Dar, uite, câtă răutate
Îmi tulbură şi-acum fiinţa.

Părintele nu va mai cere
Pedeapsa celor săvârşite,
Ci, iată, singur n-am putere
Să-mi iert purtări nesăbuite.

Trecutul poate să-mi mai strige
Dreptatea lui necruţătoare...
Şi cicatricea încă frige,
Chiar dacă rana nu mai doare.
Da, stigă vrăjmaşul cât îl ţin puterile...că pentru asta mai are vreme să tulbure pe aleşii Domnului - dar ştie că mai are puţin!...bine redau atacul vrăşmaşului aceste versuri, fiţi binecuvântat!
Adăugat în 24/04/2012 de floridinmaracineni
Da, ii adevarat, marea problema atunci cand cadem nu e ca Dumnezeu nu ne iarta, daca ne caim si ne-ndreptam purtarea, El ne iarta, dar problema este ca noi nu putem uita si cicatricile acelor pacate ne vor urmarii toata viata si unde odata am cazut vom fi mai sensibili si predispusi la cadere. Domnul sa ne tina tari langa El si prin mocirla prin care am trecut, sa ne dea puteri sa nu mai trecem.
Adăugat în 24/04/2012 de mesarosmary
Statistici
  • Vizualizări: 573
  • Export PDF: 26
  • Comentarii: 2
Opțiuni