Sântem copiii lui Avraam
Autor: Berbec Ion  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Adr1an_rex3 in 24/04/2012
Sântem copiii lui Avraam
Și Tată ne e Dumnezeu
Nu mai trăiește-n noi Adam
Ci doar Isus și Duhul Său

Trăim doar bucurii depline
Și mulțimiri azi înălțăm
Lui Dumnezeu, căci este bine
Să-L proslăvim, să-L lăudăm

Avem putere și izbândă
Căci Dumnezeu este cu noi
Cînd răul vrea să ne înfrângă
El îl întoarce înapoi

Sântem păziți de a Lui Mână
Și Duhul ne e mângâiere
Păscuți sântem în a Lui turmă
De Cel, ce poartă înviere

De Cel , ce mântuire are
Pentru sărac și cel bogat
De Cel, ce poartă îndurare
Pentru trudit și-mpovărat

Am fost, sântem și ne vom ști
Întotdeauna-al Său popor
Căci am știut a ne jertfi
Și a iubi al Său Fecior

Nu se va stinge-a Lui sămânță
Căci e stropită cu Duh sfânt
Și roadă poartă-n biruință
Să vadă azi întreg pământ

Chiar de va fi să fim zdrobiți
De cel, ce singur vrea să moară
Știm că-ntro zi vom fi răpiți
Și vom primi a Lui Comoară

Căci pentru noi El sa urcat
În ceruri sus la Dumnezeu
Să pregătească-un loc curat
Pe veci să fim în Harul Său.

Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 805
  • Export PDF: 3
Opțiuni