Ce-i iubirea, ce-i nădejdea, ce e sunetul și cântul,
Ce e ura, ce-i voința, ce e moartea și mormântul,
Ce-i dorul, ce-i năzuința, ce e speranța și gândul,…
Ce-s misterele de humă ce le încremenește timpul,
Întocmai cum le-a aflat și-apoi secole de-a rândul
Se tot spune că au fost și-au cutreierat pământul?!

Erau dragoste, nădejde, sunet, cânt, însă ca vântul
Într-un urlet vijelios… le-a înghițit toate mormântul,
Au zburat în noaptea morții unde nu le căta gândul.
Suferință, năzuință, disperare, doruri, ură,… timpul,
Le-a încremenit pe toate și-apoi secole de-a rândul,
Vin mistere vii de humă și toate le înghite pământul!

Întreb toată știința lumii, să-mi spună ce-i sufletul;
Care-i taina și misterul de nu l-a înghițit mormântul,
Cum ajunge într-o clipă pe oriunde-l poartă gândul,
Cum străbate oare Spațiul și nu-l poate opri timpul,
Unde-i dus și ce așteaptă-atâtea secole de-a rândul
Când iese din centrul humei ce o înghite pământul?!

Zaragoza 09/04/2012
de Ioan Hapca (Ionică)