Sufleţelul singuratic!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Să fim așa cum vrea Isus!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 05/04/2012
Sufleţelul singuratic!


Azi lucruri minunate eu aflu despre Tine
Lucruri care odată, eu nu le cunoşteam
De intru în detalii, văd totul mult mai bine
În lumea mea, departe, de Tine eu trăiam

N-am cunoscut iubirea a nimănui, nicicând,
Părinţii mei tot timpul erau prinşi, ocupaţi,
La orice lucru-n lume putea fi al lor gând
Dar când vorbeau cu mine, erau mereu stresaţi

Nicicând n-aveam curaj să mă destăinuiesc
Taine şi frământări ce-n suflet le purtam
Sau chiar nedumerirea să mi-o mărturisesc
Dar zi de zi reprosuri, doar asta auzeam

Totul îmi ieşea rău, doar certuri înduram
Ba des mi se spunea că-s unic exemplar
Şi zi de zi crescând, dezastrul îl vedeam
Trăiam doar cu tristeţea şi sufletu-mi amar

Eu mă gândeam demult, chiar din copilarie,
Că-n cerurile înalte, există cineva
Că ar fi o persoană ce ar putea şi mie
Ca să îmi dea iubire, si-o s-o găsesc căndva... .

Şi L-am găsit pe Acela, ce stiu că mă iubeşte
N-am să Îl las, de mână cu El, eu voi pleca
Azi L-am aflat pe Isus care mai mijloceste
La Tatăl sus la Cer, chiar mântuirea mea

Eu L-am găsit pe Isus, nicicând n-am să-L mai las
Nu vreau să mai trăiesc o viaţă înfricosată
Îl am la mine-n suflet şi aud al Său glas
Şi clar pot să-I văd chipul, fiinţa Lui curată

El e a mea salvare şi tuturor voi spune
Ce fericire simt, că astăzi L-am aflat
De acum întotdeauna Îl voi purta cu mine
Ce bine c-a venit, demult L-am aşteptat!

Simt că acuma, astăzi, din nou eu m-am născut
El este tatăl meu şi este mama mea
Aşa rea cum am fost, cu dragoste m-a vrut
Al meu El va fii veşnic, iubirea mea-I voi da

Am să-L ascult în toate pe al Său drum voi pleca
Nimeni din drumul bun, nu m-ar putea opri
Căci sângele şi-a dat spre mântuirea mea
Cu El şi al Său Tată, eu veşnic voi trăi.

Amin

Câmpia Turzii, 2 aprilie 2012
Glorie Domnului!
Foarte bine scris si perceput si spiritual si pedagogic si crestineste!Fi binecuvintata si azi!
Adăugat în 05/04/2012 de sanda_tulics
minunată este poezia ta sora Florenţa şi impresionantă prin conţinutul ei.
Fii binecuvântată.
Adăugat în 06/04/2012 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 892
  • Export PDF: 13
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
Opțiuni