O cetate de scăpare
Autor: Pavel Mariana Florica  |  Album: Străbătând pustiul  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de brandusa in 29/03/2012


Numeri 35:11: “Să vă alegeţi nişte cetăţi, care să fie cetăţi de scăpare”.
Numeri 35:25: “Să locuiască acolo până la moartea marelui preot care este uns cu untdelemn sfânt”.

O cetate de scăpare
Este Domnul ne-ncetat.
Doar prin îndurarea-I mare
Poţi scăpa nevătămat

Atunci când din neveghere
Făptuit-ai un păcat.
Fugi cu-ntreaga ta putere
Până nu s-a răzbunat

Acel ce te urmăreşte
Şi viaţa vrea să ţi-o ia.
Nu întârzia, grăbeşte
Pasul spre-ndurarea Sa!

El e unica salvare,
El pentru tine a dat
Acel preţ nespus de mare
Care te-a răscumpărat.

Ca să fii în siguranţă,
Cu viaţa Sa a plătit
Şi să poţi primi speranţă
Viaţa însăşi şi-a jertfit

Fiindcă legea cea divină
Nicicum nu s-a anulat!
Cel acoperit de vină
Trebuie executat!

Se dă viaţă pentru viaţă
Şi moarte pentru păcat
Dar în iubirea-I măreaţă
Hristos Domnul te-a salvat.

El e preotul cel mare
Şi doar El, prin moartea Sa
Ţi-aduce eliberare,
Mântuire îţi va da.

Cum să nu-I aduci mărire
Pentru harul arătat?
Răspunde-I deci cu iubire
Şi slujeşte-I necurmat!












Să alergăm la Domnul! cetatea noastră de scăpare, fiţi binecuvântată soră pentru acest dar adus pe altarul Domnului, este un dar foarte frumos şi ştiu că Domnul privşte cu plăcere înspre astfel de jertfe, multă pace!
Adăugat în 29/03/2012 de floridinmaracineni
Minunat!
Fiți binecuvântată de Domnul!
Adăugat în 29/03/2012 de cost_ana
Amin. Frumoasă și ziditoare și această poezie, la fel ca toate celelalte poezii ale dumneavoastră pentru că sânt bine întemeiate, au temelia bine așezată pe Cuvântul Domnului. Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu toate binecuvântările Sale.
Adăugat în 30/03/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 999
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 3
Opțiuni