Frică mare am de Domnul!
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: AM UN CUVÂNT PENTRU TINE  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 26/03/2012
O frică mare am de Domnul
Şi-n totul Lui, eu mă supun
Căci ce sunt eu? Doar omul.
El îmi vorbeşte, eu să spun
Nimic, pentru mine să nu ţin.

Oh! De frica Lui eu tremur tot
Să-L supăr eu deloc nu vreau
Şi n-am nici stare dar nici loc
Peste necaz nu vreau să dau
Şi, nici hotărâri nu pot să iau!

Şi dacă El, azi mie-mi spune
Şi-un lucru îmi face cunoscut
Despre mulţi-alţii sau de tine,
Sunt obligat şi de n-am vrut
Să-ţi spun ce tu ai de făcut.

Oh şi dacă tu te superi frate!
Să ştii că-mi pare foarte rău!
Tu ştii că altfel nu se poate!
Faci, ce-ţi spune Dumnezeu!
Şi nimic nu faci de capul tău!

Mi-e frică de El, Tatăl Ceresc
Deloc nu vreau ca să greşesc
Să-L supăr eu nu mă gândesc
Ce-mi spune aceea îţi vestesc
Mă iartă tu, dacă te necăjesc.

Frate, mai bine tu să te superi
Decât să-L supăr eu pe Domnul
Şi de nu poţi nici să mă suferi,
Nu-i nimic, eu sunt doar omul
Pe care, îl foloseşte Domnul.

Eu sunt aici la dispoziţia Lui
Cu tot ce am, cu tot ce sunt
Lucrez pentru slava Domnului
Şi pentru Numele-I cel sfânt.
Glorie, în Cer şi pe pământ!

Nănău Adinuţa
25.03.2012 Firenze

Amin. Frica de Domnul este începutul înțelepciunii și cine se teme de Domnul și împlinește poruncile Sale este veșnic iubit și binecuvântat de Domnul Dumnezeu. Multă pace sfântă, sănătate, har și bucurie în Domnul Isus și mult succes și inspirație în continuare!
Adăugat în 26/03/2012 de Ioanhapca
fiecare din noi avem datoria de a asculta de glasul Domnului, dacă suntem înştiinţaţi să spunem ceva trebuie să ducem mesajul neîntârziat altfel durerea va fi a noastră! fii binecuvântată sora Adina, Domnul să te însoţească cu putere în a- I duce mesajul!
Adăugat în 27/03/2012 de floridinmaracineni
Adina,mi-ai facut un mare serviciu cu aceasta pezie!Ai raspuns in locul meu unora care s=au simtit deranjati de sinceritatea mea in comentarii.Voi ramine linga Dumnezeu orice ar fi !El mi-e Domn,Stapin,PrietenDOCTOR si El si harul LUi imi e deajuns!Fi binecuvintata tu si cei ce se bucura sincer de darurile Domnului!
Adăugat în 27/03/2012 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 777
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 3
  • Gramatical 1
  • floridinmaracineni  fără greşeli

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • floridinmaracineni  cu diacritice

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • floridinmaracineni  mesaj de profeţie, original, corect gramat.cu diacritice

    Conținut 1 0
Opțiuni