Dorința-mi este mare:
Să fiu mereu cu Tine
În diminețile senine;
Și-n zile cu lumină,
Aș vrea să-mi fii cărarea,
Pe-al vieții mele pas,
Pe treapta biruinței,
Cu drag, Tu să mă lași.

Să mă-nsoțești în toate,
În umblarea mea să fii;
Când m-amenință valul,
De mână să mă ții.
Iar eu să pot să fiu
Trandafirul-nrourat,
Cu petale aplecat,
Să parfumez locul
Pe unde-ai călcat.

Aș vrea-n noapte să fiu
Stea de argint strălucitor;
Să Te găsesc printre neguri,
Să Te îmbrățișez cu-o rază.
Să fiu vântul cel lin,
Fir nevăzut, fără culoare,
Să mă alint pe cer senin,
Să Te găsesc și să Te strâng
Pe-o aripă de zare.

Lângă marea infinită,
O fărâmă de nisip să fiu,
Să protejez cu mare grijă
Urma pe unde ai trecut.
Ca apa-nvolburată
Să nu mi le atingă...
Un val să mă pot face,
Marea s-o opresc să nu le șteargă.

Aș vrea să fiu mărgăritar,
O piatră nestemată,
În mână să mă ții,
Pe deget o podoabă.
Să fiu un jar aprins,
Iubirea-mi foc nestins,
Să Te iubesc nespus,
Clipită de clipită, mai intens.

Să fiu un râu grăbit,
Ce curge cu un dor nespus,
O undă mică-n susur șoptind:
„Isuse, Te iubesc nespus”.
Mireasma codrului din noapte,
Cu cer senin, cu lună plină,
Să ducă pe aripă de astră,
Sus pe altar, umila-mi rugă.

Te caută prin milioane de lumini
Privirea și al meu suspin;
Doresc iertarea Ta, Isuse,
Și mântuirea-n dar de Sus.
Dorințele îmi sunt nespuse,
Doar una să mi-o dai:
Siguranța când vei veni,
Că ai să mă duci în Rai.

ALGHERO, 13/01/2012