Isaia 5: 1- 7


Ce-am mai putut să fac Eu viei
Și oare nu i-am mai făcut?
A fost supusă curățirei,
Căci am iubit- o- atât de mult.

Apoi, Eu i-am săpat pământul.
Vițe alese i-am sădit.
În juru-i i-am săpat și teascul.
Un turn, în mijloc i-am zidit.

Trăgeam nădejde c-o să-Mi facă
Ca roadă, numai struguri buni.
Nu M-așteptam ca să rodească:
Struguri sălbatici, uscăciuni.

Vă spun acum ce îi voi face:
Voi smulge toate gardurile,
S-o pască vitele, s-o calce,
Surpându-i astfel zidurile.

Fără s-o sap, va pustii
Spini, mărăcini, în ea vor crește
Căci nimeni n-o va curăți.
Și norul, ploaia și-o oprește.”

Via, e casa lui Israel,
Vița, e Iuda, ce-o iubea.
La judecată, se-aștepta El,
Când colo, sânge se vărsa.

El, se-așteptase la dreptate,
Dar, strigăte de apăsare,
Se-aud în vie, în cetate,
Ce fac durerea mult prea mare.

Poporul Domnului ascultă
Ce-Ți cere astăzi de la tine:
Cu pocăință cât mai multă,
Te-așteaptă să te-ntorci la Sine.

O, lasă viața păcătoasă,
Și traiul tău, murdar, firesc.
Te cheamă azi: „vino acasă!”
Slujește Tatălui Ceresc!

Doar struguri buni, tu să rodești
În viața-aceasta trecătoare!
În roada Duhului să crești
Și-n cer, răsplata-ți va fi mare!

Să nu nesocotești nicicând
A Sale binecuvântări divine,
Ci prețuiește orișicând,
Ce-a făcut Domnul pentru tine!