O, Doamne, e atâta frumuseţe!...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Soli Deo Gloria!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 30/12/2011
O, Doamne, e atâta frumuseţe! ...

O, Doamne, e atâta frumuseţe în harul Tău!
Şi-i atâta gingăşie, în iubirea Ta cea sfântă,
Că-mi trezeşte sufletul şi spre cer s-avântă
Plutind spre-alte sfere, eliberat de-orice rău,
Zburând spre-alte lumi, cu ceruri de-aramă
Unde-ndemnu-n Duh, îl simt că mă chiamă!

Lăsând jos, departe-această vale-a plângerii
Unde-ai coborât, prin misterioasa întrupare,
Să aduci la-ndeplinire măreaţa răscumpărare,
Aş dori să intru-n bucuria, ce-o arată îngerii,
Şi în coruri sfinte să-mi unesc cu ei cântarea
Sus pe plaiul cel ceresc să cântăm eliberarea!

Ei se bucură nespus, că la crucea din Calvar
Ca un Miel de Jertfă viu, fără a Te-mpotrivi,
Dus ai fost ca oaia mută pentru-a se împlini
Planul cel de mântuire, prin preasfântul har,
Acordat din dragoste unei lumi în răzvrătire
Ce intrase-n vraja morţii la cedarea-n ispitire!

Prin izvorul sângelui, de la crucea răstignirii
Mântuirea Ta prin har, a fost viu prefigurată
Prin iertarea păcătosului ce i-a fost asigurată,
Prin credinţa-n ispăşire în Jertfa neprihănirii,
Balsamul din Galaad, în unirea cu nard sfânt
Ele-ntruchipând Iubirea, arătată prin Cuvânt!

Flavius Laurian Duverna
29 decembrie 2011



totul este frumos, totul este adevărat când Domnul Dumnezeu este lângă tine.
,, Toate-ntruchipând Iubirea...." minunată.
Fiţi binecuvântat
Adăugat în 30/12/2011 de 1954adina.9mai
Multe binecuvantari iubite frate, si sa dea Domnul, ca Planul Mantuirii, sa fie onorat de noi de toti, sa fim pe placul Domnului sa nu pierdem Darul cel nepretuit. Cu mult respect sora Florenta Sarmasan
Adăugat în 30/12/2011 de florenta.sarmasan
Să ne vedem cu bine, cu noi energii în anul 2012. M-a încântat poezia.
Un an binecuvântat cu Domnul-gc
Adăugat în 30/12/2011 de geocornic
Copleșit de prezența Sa minunată, versul v-a luat zborul spre cer, acolo de unde ați primit această frumoasă inspirație!
Fiți binecuvântat de Domnul și în anul ce urmează !
Adăugat în 30/12/2011 de cost_ana
Bucurati-va de binecuvintarile pe care Dumnezeu din plin vi l-ea dat. Un an nou numai cu Domnul nostru Isus Hristos si raspuns sfint la rugaciunile facute in odaita.

Cu respect,

Sanda Tulics
Adăugat în 30/12/2011 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 868
  • Export PDF: 47
  • Comentarii: 5
Opțiuni