Avem și Hanuka, avem și Crăciun,
Lumina lor caldă, voioasă,
Inundă și-n acest an fericit
Fiecare pământean, fiecare casă…

În candelabru brațele se-aprind,
Ritualic, unul câte unul,
Iar bradul sclipește blând și liniștit,
Încărcat de globuri și zaharisit,
Proțăpit tocmai sus, în vârf,
Cu un Moș Crăciun de ciocolată.

E sărbătoare oriunde pe pământ,
Sunt mesele ticsite cu bucate,
Paharele se-nalță și se ciocnesc zgomotos,
Un bun augur în viață.

E zidul prea gros între noi,
Și unii, și alții slujim îndârjiți, cu credință,
Încât cu toții, monstruos de zeloși,
Ne-am așezat convulsiv, mânios,
Drept normă de viață doar Codexul nostru.

„Mesia-i al nostru!” spun descendenții lui Yakov,
„Noi Îl avem, cu drept de moștenire,
Din ere străvechi, mătuite de praf.
Căci numai nouă, profeții cei drepți,
În sunet de șofar și-n cânt de leviți
Ne-au descoperit Adevărul cernut de minciună.
Deși nu-L cunoaștem și nu L-am văzut,
La noi trebuie să vină Vlăstarul,
Născut în Casa lui David, fiul lui Ișai, împăratul…”

„Ba nu! Mesia-i al nostru!”,
Spun cei care-au primit
Sacrificiul suprem al Golgotei.
„La voi a venit, dar voi L-ați ucis,
Așa că să vă fie de bine.
Degeaba vă împăunați că sunteți aleși,
Că Moise v-a vorbit în rug aprins,
Când, de fapt, trebuia de mult să știți:
V-ați pierdut dreptul la moștenire!
Plecați, destul ne-ați stat în cale!
În Casă acum noi suntem stăpâni,
Noi suntem copiii treziți peste noapte,
Doar noi Îl slujim, doar noi Îl așteptăm
Pe Domnul, cu ochii mijiți către zare.”

Se lasă tăcere în Cer,
Când Regele mâna ridică,
Și-o clipă un vaiet prelung
Splendoarea celestă despică.
Îngerii blânzi înlemnesc,
Cu fețele-ascunse sub aripi,
Iar cei douăzeci și patru de bătrâni
Și-au uitat cununile jos, la picioare,
Cutremurați de teamă sfântă și mirare.

În Sanctuarul Ceresc,
Ieșua încă mijlocește,
Iar Tatăl, atent și duios,
Spre Fiul Lui Prețios,
Privirea astrală Și-o oprește.

„Mai iartă-i o dată, Părinte!
Te rog, mai lasă-i o vreme!
Poate se vor întoarce
Și, într-un târziu, își vor veni în fire.
Iar dacă-i nevoie, din nou,
Voi merge să-mbrac Chipul de Rob,
Coborând într-o iesle.
Pe-o altă Cruce, între alți doi tâlhari,
Purtând spinii păcatelor Lumii,
Sunt gata, Părinte – primește-Mă, iată-Mă! –
Să mor în disprețul cumplit de sordid,
De dragul fraților mei învrăjbiți,
Și-n acest an – ÎNCĂ O DATĂ!”

(București, Decembrie – 2011