Turnul Babel

După trecerea potopului când lumea s-a înmulţit
Toţi vorbeau aceeaşi limbă, pe pământul rennoit,
Şi ca nu cumva să vină, un alt potop pe pământ
Şi din nou să-i nimicească, împotriva Celui Sfânt,
Oamenii uniţi s-au strâns, şi-mpreună au plănuit,

Ca să-şi facă o cetate, cu-n turn înalt pân-la cer
Unde, au gândit că stând, de ape ei nu mai pier;
Dacă turnul pân-la nori, ei are să-l construiască
Vor putea şi taina lor, cercetând-o s-o cunoască,
Şi vor putea să-nţeleagă, chiar al norilor mister.

Însă Acel care veghează, Dumnezeu al îndurării
A privit spre ei cu milă, şi chiar în timpul lucrării,
Când turnul îl înălţase, către nori sporind mereu
Pe loc vorba le-a încurcat, şi lucrul instantaneu
S-a oprit, nemaiputând, să dea curs... orientării.

Ziua a fost hotărâtoare, când limba s-a încurcat,
Fiecare-n a lui limbă, s-a strâns şi s-a regrupat
Şi-au pornit în căutarea, unor aşezări mai bune,
Să-şi zidească împărăţii, s-aibă faimă şi renume,
Şi în starea lor firească, de Domnul s-au lepădat.

Astfel, pe faţa pământului, cu toţi s-au răspândit
Şi-au format naţiuni mari, după limba ce-au vorbit,
Rămânând în amintire, turnul Babel, ca poveste,
Despre care peste veacuri, de el ni se povesteşte
C-a fost punctul decisiv, când lumea s-a împărţit.

Flavius Laurian Duverna
21 noiembrie 2011