Pe calea către casă
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu  |  Album: Salvat prin har  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de adrian87v in 02/10/2011
Se-nnourează ceru-ntins,
De norii iuţi se-ncarcă,
Asemeni focului aprins
Şi la culoare ca jar stins,
Ating Pământul parcă…

Acopăr soarele frumos,
Cu razele-i sclipinde,
În valuri reci cu vânt furios,
Cu-n vuiet surd şi nemilos,
Lumina o cuprinde.

Învăluie în ceaţă grea
Întinsul infinit,
Patrund adânc şi-n viaţa mea,
Şi-mi fac în piept o rană grea,
Un gol, din larg venit…

Învăluiesc gandirea mea
Cu plase de-ntuneric,
Îmi sting din suflet orice stea,
Cum se topeşte-un fulg de nea
La soarele feeric.

Simt în piept bătând cu greu,
O inima-ntristată,
Departe sunt de Dumnezeu,
Mă simt străin şi-mi văd mereu,
O soartă-ndurerată…

În minte glasuri negre vin,
Ca pacea să mi-o fure…
Şi-o viaţă-amară, doar în chin,
Îmi spun mereu, ca din senin,
Că trupu-mi o să-ndure.

Mă zbat… mă zbat cu-n suflet frânt…
Să schimb ceva de pot…
Să fiu cumva… Să fiu mai sfânt,
Să nu mai fiu aşa cum sânt…
La mal, vreau să mă scot…

Mă-nalţ un pic, şi cad mai greu,
În marea de-ntuneric…
Privesc pierdut în jurul meu,
Mă simt înfrânt de-un vajnic leu,
Ce urla lung, himeric…

Şi peste toate, ca un cânt,
Ca susurul de apă,
Se-nalţă-un glas atât de sfânt,
Ce-acoperă al morţii vânt,
Şi de dureri, mă scapă.

E glasul sfânt al lui Isus,
Ce S-a jertfit pe cruce,
Pe Golgota, acolo sus,
Pe lemnul greu fiind străpuns,
Un glas ce viaţ-aduce…

“O, vino fiul Meu iubit,
Din umbrele furtunii…
Şi pentru tine M-am jertfit,
Şi pentru tine am murit,
Pe dealul Căpăţânii…”

La El, eu vin supus, plecat,
Şi vreau pentru vecie,
Să-I mulţumesc că m-a salvat,
De lanţul trist, m-a dezlegat…
M-a ridicat din glie…

De-acum dar, plec pe drumul drept…
Pe calea către casă…
Spre Domnul meu mereu mă-ndrept,
Şi zorii-aceia îi aştept…
Să stau cu El la masă…
Ce minunat să vedem cum Dumnezeu înlătură tot ce ne desparte de dragostea Lui şi aduce izbândă atunci când este căutat din toată inima !
Felicitări pentru poezie!
Multă pace!
Adăugat în 02/10/2011 de maria23luca
Domnul sa va rasplateasca!Minunat!
Avand o relatie intima cu Dumnezeu,prin rugaciune,puteti lucra in via Domnului in continuare!
Adăugat în 02/10/2011 de cost_ana
FELICITARI!DOMNUL SA TE RASPLATEASCA SI SA TE BINECUVINTEZE PENTRU ACEASTA MINUNATA POEZIE.SA NE BINECUVINTEZE SI PE CEI CE O CITIM SI SA NE TREZEASCA.FOARTE FRUMOS,INCURAJEAZA FOARTE MULT O ASA POEZIE.SA DEA DOMNUL SA LASAM IN URMA ORICE UMBRA SI SA NE APROPIEM CAT MAI MULT DE EL PENTRU O ETERNITATE .
Adăugat în 02/10/2011 de alecaienar
Deosebite creații care mai de care cu mult har! Fii binecuvântat.
Adăugat în 03/02/2017 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1149
  • Export PDF: 2
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni