Scânteia
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: Vreau să Te laud  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 20/09/2011
Fii scânteie şi-mprăştie briliante
Fii diamantul ce răsfrânge a lui scânteie
Că eşti aici nu este o-ntâmplare
Tu ai venit pentru că eşti o ,, cheie".

O cheie care deschide uşa
O uşă specială ,,Aceea".
Învaţă pe cei din jur ce putere are ruga
Şi pune-le în inimă ,,scânteia".

Ai primit a cunoştinţei cheie
Ca să-i ajuţi pe cei timizi la Domnul ca să vină
Şi focul inimii să li-l aprinzi cu-a ta scânteie
Să faci să fie hotărâţi când îşi înalţ-o mână.

Împărtăşeşte tuturor din multele-ţi idei
În toate lucrurile să fii spontan dar şi strălucitor
Ai văzut, când jărui focul, totdeauna ies scântei
Şi cred, la toţi le place, spectacolul scânteilor.

Şi am văzut c-ai fost scânteia
Care, cu putere a aprins lumina
În mâna ta pusese Domnul cheiea
De a deschide uşa pe care intră lumea.

Lucrarea pe care eu am început
C-un an de zile-n urmă
N-ar fi avut nici un sfârşit
Dacă tu, n- ai fi ţinit cheia în mână.

În totul, a fost nevoie numai, de-o scânteie
Cuvântul, pe care l-ai cerut, era ,,scânteie"
Modul în care ai făcut chemarea, era ca o scânteie
Şi multe suflete au reuşit, Domnului, să se predeie.

Lăudat şi binecuvântat să fie Dumnezeu
C-a hotărât aşa un Har să-ţi deie
Să fii deschizător al uşii, al omului cel nou
Să fii îndrumător şi purtător de cheie.

Deci frate, străluceşte şi-n toate fii scânteie
Orice vorbă o rosteşti, s-o faci să strălucească
În drumul tău, o piedică în faţă să nu-ţi steie
Tu faci Lucrarea Domnului şi-o să te izbăvească.

Toată Cinstea, Slava şi Onoarea
Sunt pentru Domnul Dumnezeu
Noi, trebuie să ducem, la bun sfârşit lucrarea
Ce-am început, când ne-am născut din nou.

Să fim lumini ce strălucesc în lume
Să fim scântei puternice, strălucitoare
Glorie, cinste şi onoare pentru Sfântul Nume
Şi pentru toţi, să fim, o binecuvântare.

A.N
18-20 sept 2011 Firenze

cu ajutorul Domnului şi sub îndrumarea Duhului Sfînt am scris aceste rinduri în urma Evanghelizării, care s-a ţinut Dumineca trecută la Biserica Maranata din Firenze şi unde fratele Ovidiu de la Roma a folosit cu putere ,,scânteia" pe care a primit-o de la Domnul în chemarea făcută. O viitoare soră (care s-a predat acum) mi-a mărturisit:(redau) ,,atât vorbeşte acest frate şi atâta cheamă, că....negăsind expresia potrivită s-a oprit căutînd-şi eu am completat-.... îţi vine să te duci şi să te predai. EXACT! imi spuse ,,îţi vine să te duci şi să te predai Domnului" şi am înţeles ce-nseamnă perseverenţa, insistenţa, stăruinţa. Domnul să vă binecuv-nteze pe toţi cei ce faceţi lucrarea Lui. amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1153
  • Export PDF: 7
Opțiuni