Cu drag din pântec!
Autor: samson daniel  |  Album: fara album  |  Tematica: Binecuvântare copii
Resursa adaugata de samson.daniel in 11/09/2011
1 / 1
Mai am un pic și am să mă nasc și tare mult mă bucur,

Dar am aflat că tati meu nu mai are de lucru.

Nu vreau să fie trist că vin și că mă nasc în lipsă,

Eu știu că Domnul m-a trimis și-mi va purta de grijă.

Nu îmi doresc s-aduc cu mine durere și regrete,

O, de le-aș putea șterge cu un burete!

Nu îmi doresc decât un braț cald, tandru, să mă cuprindă,

Să simt și eu c-am fost dorit și că aduc lumină.

Nu vreau părinți cu mari averi și inima de piatră,

Ce pot să-mi dea tot ce-mi doresc, dar nu pot să mă crească.

Eu am nevoie doar de voi, de dragoste curată,

De restul se îngrijește El, căci și Lui Îi spun Tată.

Mamă, te rog ca să zâmbești, căci ești așa frumoasă!

Nu-ți lăsa chipul întristat de-a grijurilor plasă.

Tu știi că Dumnezeu de sus, din ceruri, ne privește

Și că în mila Lui cea mare mereu ne ocrotește.

Sunt încă mic și prea plăpând să știu ce este viața,

Dar lângă mine neîncetat mereu Îmi va sta Tata.

Mă va ține în brațul Său din fragedă pruncie,

Mă va purta neîncetat până în veșnicie! ! !
Eram pus pe ganduri intr-o noapte,nu aveam somn,si mi-au venit cuvintele de la EL,am inceput sa scriu si asta a iesit!
Foarte frumoasa aceasta poezie si adevarata. Avem un Tata bogat si plin de dragoste. El nu ne va lasa nicicand. Noi L-am lovit, L-am scuipat si L-am umilit si El nu si-a intors fata de la noi. Domnul Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va dea Har si Pace Sfanta. AMIN!!!
Adăugat în 18/09/2011 de mirela_40
Statistici
  • Vizualizări: 4293
  • Export PDF: 4
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni