Prietene zâmbeşte!
Autor: Greta Andreica  |  Album: Paşi... spre cer  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Greta_Andreica in 19/08/2011
Când soarele se-ascunde
Când iarba nu mai creşte
Când vântul se aude
Iar ploaia te pătrunde
Prietene zâmbeşte!

Când prietenii au plecat
Când ura te loveşte
Când nimeni nu-ţi dă sfat
Şi toţi s-au depărtat
Prietene zâmbeşte!

Când cel iubit din casă
Cu vorba te loveşte
De tine nu îi pasă
Cu ură te apasă
Prietene zâmbeşte!

Când toţi ai tăi te lasă
Cel drag te ocoleşte
Când nu mai ai nici casă
Iar cei din jur te apasă
Prietene zâmbeşte!

Tot ce-ai pierdut acuma
Pe rând se ofileşte
Cum se topeşte spuma
Sau cum îngheaţă bruma.
Deci nu uita, zâmbeşte!

Tu ai în cer un Tată
Ce toate le cunoaşte
Ce-ţi dă iubirea toată
Te mângâie îndată
Prietene zâmbeşte!

El o să-ţi dea cununa
Ce veşnic străluceşte
Că ai răbdat furtuna
Deci pentru totdeauna
Prietene zâmbeşte!

august 2011
Întotdeauna îndemnul de a zâmbi e binevenit. Dar când e dat în versuri plăcute ca acestea e irezistibil; m-au făcut să zâmbesc. Felicitări şi mult succes. George Cornici
Adăugat în 19/08/2011 de geocornic
Frumos ....o voi pune pe blog cu permisiunea ta ...MULTA BINECUVANTARE!
Adăugat în 07/12/2011 de InsulaEkklesiablog
Statistici
  • Vizualizări: 2137
  • Export PDF: 9
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
Opțiuni