Ne plac crengile sa ni le-ntindem,
Dar neglijam adesea radacina;
Spre laudele oamenilor tindem
Si ne-ntristam cand ei ne sting lumina.

Dar peste pragul odaitei noastre,
Nu intra nici o soapta omeneasca;
Stam doar cu Cel ce-i mai presus de astre
Si-adanc sorbim din pacea Lui cereasca.

Secretul unei vieti imbelsugate
E camaruta tainica, desigur.
Acolo timp si spatiu sunt uitate;
Il vad, L-ascult si stau cu Domnul singur.

Acolo nu sunt forme reci, nici mituri,
Si nici simboluri scrise omeneste;
Acolo-I Templul tainic fara rituri,
Si-al Slavei Sfesnic, pururi straluceste.
Amin.