Tu eşti mereu în viaţa mea!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Omagiu pentru Isus!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 25/04/2011
Tu eşti mereu în viaţa mea!


Tu eşti mereu în viaţa mea
Când eu adorm, sau mă trezesc
De n-ai fi Tu, cui m-aş ruga?
Căci doar pe Tine Te iubesc!

A mea iubire pentru Tine
E îndreptăţită şi curată
Şi eu aş vrea să vezi în mine
Tot, ce Cuvântul Tău arată:

Tu eşti pe primul loc în viaţă
Şi toate Ţie Ţi le spun,
Cuvântul Tău, aşa mă învaţă
Să fiu smerit, să mă supun,

Să nu slujesc alţi dumnezei
Decât pe Tine, bun Isus
Să fug, să mă feresc de ei,
Chiar de sunt jos, aici, sau sus,

Să nu mă închin în faţa lor
Şi nicicând să nu îi iubesc,
Să nu-i slăvesc ca pe-un odor
Şi nicicând să nu le slujesc.

Sunt dumnezei fără de viaţă
Care nu mă pot ajuta
Să nu mă închin în a lor faţă
Ei mântuire nu-mi pot da.

Să mă închin Acelui care
Din inima Lui m-a iubit
Acelui care cu-îndurare
Chiar viaţa Lui, mi-a dăruit.

Acesta e Isus Hristos
Ce viaţa mi-a răscumpărat,
Doar El îmi este de folos
Ca să îndrept al meu păcat

Cu ajutorul Lui pot şterge
Păcatele ce le-am făcut
Şi-n viaţă doar cu El pot merge
Să cred acum ce n-am crezut.

Ca să păşim spre mântuire
Pe semeni trebuie să-i iubim,
Să nu cădem în amăgire,
Ce Domnu a spus, să împlinim!

Al nostru semen de greşeşte
Cu dragoste să îl mustrăm,
Să-l ajutam să se îndrepte
În inimă să îl purtăm.

Isus ne spune şi ne-arată
Chiar pe duşmani să îi iertăm
Aceasta este calea dreaptă
Iubirea Lui să căpătăm

Iertare, milă şi iubire,
Aşa ne-a învăţat Isus
E calea înspre fericire
E drumul către ceruri, sus.

Amin

Câmpia Turzii, 17 martie 2011
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1346
  • Export PDF: 12
  • Gramatical 1
  • deliaEstera  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • deliaEstera  fara

    Diacritice 0 1
  • Conținut 1
  • deliaEstera  fara album

    Conținut 0 1
Opțiuni