Atât de mare...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Soli Deo Gloria!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 17/03/2011
Atât de mare...

Atât de mare a fost iubirea
Pentru-omul căzut păcătos
Ce şi-a pierdut raiul frumos,
De-a trebuit, Dumnezeirea
Să se coboare, din cer jos.

Ca-n firea lui pământească
Isuse Doamne, s-osândeşti
O! Tot răul, şi să-l nimiceşti
Păcatul, să nu mai renască
În viaţa ce-ai s-o dăruieşti!

El şters să fie prin Jertfirea
Pe-altarul crucii din Calvar,
Punându-Te drept stăvilar.
Punând în loc neprihănirea
Şi timpul cel mare de har.

Mi-e dor tare de a strânge
La piept iubirea Ta curată
De toţi copiii Tăi cântată,
Când liniştiţi anii vor curge
Prin veşnicia mult sperată!

Să fiu mereu în preajma Ta,
În sfânta gardă de onoare
Mi-este dorinţa arzătoare,
Când şi-alte lumi vom vizita
Eu să-Ţi slujesc în adorare!

Să văd cum planul mântuirii
La îndeplinire, -a fost adus,
Aşa cum în Scripturi e spus
Prin marea lucrare a Jertfirii
La Golgota, o, Scump Isus!

Flavius Laurian Duverma
17 martie 2011


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1515
  • Export PDF: 59
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
Opțiuni