Nu ştiu cum
Autor: Marinela Balcu  |  Album: Poezii inspirate-vol.II  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de marinela4Isus in 24/01/2011
Nu ştiu cum s-ajung la Tine,
Eşti ascuns atât de bine,
Dar ştiu bine,Dumnezeu,
Că ştii şi sufletul meu.

Sunt căzută rău de tot,
Să mă ridic nu mai pot,
Dar tot stau şi mă gândesc
Că-n Tine nădăjduiesc.

Ochii-n sus eu mi-i ridic,
Dă-mi ajutor doar un pic,
Nu-ţi cer mult,dar ştiu că poţi,
Din mocirlă să mă scoţi.

Fiul Tău e lângă Tine,
Mijloceşte pentru mine,
Al Său sânge El şi-a dat,
Să mă spele de păcat.

De aceea Tată-Ţi cer,
Să mă ajuţi să nu pier,
Să-mi dai viaţă pe pământ,
Să nu ajung în mormânt.

Dar mai cer,o Dumnezeu,
Să vindeci sufletul meu,
Ca să nu ajung în iad,
De Tine să mă despart.

Veşnic eu Te voi lăuda,
Te voi binecuvânta,
Şi voi spune tuturor,
Că n-ai lăsat ca să mor.

Că eşti plin de îndurare,
Şi-ai aşteptat cu răbdare,
Să mă-ntorc cu pocăinţă
Şi să Te rog cu căinţă

Să mă ierţi că am greşit,
Că-ntâi la Tin’ n-am venit,
Că am vrut singură eu
Să-mi salvez sufletul meu.

Acum ştiu că nu se poate,
Că am un duşman de moarte
Şi doar Tu l-ai biruit,
Pe cruce când ai murit.

De aceea ,cât voi fi,
Pe Tine Te voi slăvi
Şi voi spune tuturor
Că n-ai lăsat ca să mor.

M-ai salvat şi-Ţi mulţumesc,
Câte zile mai trăiesc
Şi atunci când n-oi mai fi
În veci cu Tin’voi trăi.


Se distribuie gratuit spre slava Domnului.


Crezând în ajutorul Domnului...
Am citit toate poeziile tale publicate azi, Domnul sa te binecuvânteze! Să te sprijinească în viaţă după voia Sa cea sfântă!
Adăugat în 24/01/2011 de Greta_Andreica
Statistici
  • Vizualizări: 834
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
Opțiuni