Steaua lui Mesia
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Soli Deo Gloria!  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Duverna in 19/12/2010
Steaua lui Mesia

Când sus pe ceru-nstelat
Dintr-o noapte - liniştită
O stea scumpă a răsărit
Un semn mare de-amintit,
Ea de Magi, a fost zărită.

Cercetând mai cu migală
Ei din carţi au constatat,
Că ea vesteşte-mplinirea
După cum e strălucirea -
Unei naşteri, de Împărat.

După steaua, mişcătoare
Încărcaţi cu multe daruri,
Naşterea să Îi cinstească
Au pornit ca să găsească
Împăratul peste neamuri.

După ce Pruncu-au găsit
Cu respect s-au închinat
Fiind rugaţi ca să rămâie,
Şi-aur, smirnă şi tămâie
Prin reverenţă, I-au dat.

Şi-astfel magii cei străini
Au dat de pruncul Mesia,
Ce din vremi îndepărtate
Cum scrie în Sfânta Carte
L-anunţase, - proorocia.

Cel ce-a fost Lumina lumii,
S-a-ntrupat prin umilinţă,
Şi-om la chip El S-a făcut
Şi-ntr-un staul S-a născut,
Cea mai simplă locuinţă!

A fost culcat într-o iesle
Şi-nfăşat, cu îngrijorare,
Cum ştie mama să culce
Peste El, boii s-arunce
Valuri calde prin suflare.

Flavius Laurian Duverna
19 decembrie 2010
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2220
  • Export PDF: 58
Opțiuni