Dorim s-avem o casâ-n ceruri
Autor: Doina Ketterer  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de doinita01 in 13/12/2010


Dorim s-avem o casă-n ceruri,

Dorim o Tată sfânt,s-avem o casă-n ceruri,
Cu Tine sus să locuim,sfintele vremuri,
Avem nevoie de credinţă şi răbdarea aşteptată,
Ca să putem, intra ân ţara binecuvântată.

Venim la Tine,prin post şi rugăciune,
Să Te rugăm să cureţi orice slăbiciune,
Ca noi să stăm cu Tine acolo ân spărtură,
Chiar de e vremea grea,ori de e furtună.

Ridică-ne treaptă cu treaptă ân credinţă,
Cu toţii să fim tari şi neclintiţi ân pocăinţă ,
Tu umple-ne cu Harul,cu Duhul Tău cel sfint,
Să biruim cu Tine,tot ce-i rău jos pe pămint.

Dăruieşte-ne răbdarea,de aur ântre fraţi,
Să fim mereu uniţi şi bine strânşi legaţi ,
Ca să putem iubi,răbda şi să putem ierta,
Pe cel ce ne-a greşit,s-au supărat cândva.

Isuse,aşa-Ţi doreşti Biserica să-Ţi fie,
Să curgă dragostea şi pacea pe vecie,
Doar aşa vom construi ân cer o casă,
Când vom avea pe Isus zi de zi la masă.

Ajută-ne ,o Doamne sfânt şi plin de milă,
Prin a-le noastre fapte să fim sare şi lumină,
Iar temelia case-i să fie de Tine Isus zidită,
Ca de nimeni şi nici cind să nu fie zdrobită.

AMIN,AMIN,AMIN !




















Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 923
  • Export PDF: 16
Opțiuni