Trec zilele...zburând
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Soli Deo Gloria!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Duverna in 10/12/2010
Trec zilele…zburând

Trec zilele, parcă zburând
Şi de sfârşit ne-apropiem,
La porţi închise aşteptând,
Isus bate, sa-I deschidem.

El e însoţit de pacea sfântă
Ca drag s-o-mpartă tuturor,
Şi peste-orice inimă frântă
Balsam să toarne, alinător.

Glasul Său întruna cheamă
Pe cei trudiţi şi împovăraţi,
La El să vină, făr’de teamă
Din păcat, spre-a fi salvaţi.

O! Cu toate apelurile scrise,
Mult trâmbiţate pe pământ,
Sunt inimi care stau închise
Nu primesc Cuvântul sfânt.

Nu-i preţuit, timpul de har
De-a-ne-ntoarce-n umilinţă,
Când servii Domnului apar
Chemându-ne, la pocăinţă.

La strigătul Dragostei sfinte
Care răsună-n lung şi-n lat,
Sunt puţini, ce iau aminte,
Care răspund, cu-adevarat.

Flavius Laurian Duverna
10 decembrie 2010
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1783
  • Export PDF: 56
Opțiuni