Acum, când viața ți se stinge,
Când nimenea nu te mai plânge,
Te întrebi tardiv, trist și tăcut:
Cu viața ta ce ai făcut?

Păcate multe-ai săvârșit,
Nu ai iertat și n-ai iubit,
De nimeni milă n-ai avut,
Realizezi că ești pierdut?

Când veșnicia-ți e aproape,
Când viața-ți va sfârși în moarte,
Când nu ai mers pe dreapta cale,
Ce-i scris în cartea vieții tale?

Străfulgerat de mii de gânduri,
Ai vrea să scrii câteva rânduri,
Să strigi sau să vorbești în șoapte,
Ce lași pentru posteritate?

De Dumnezeu n-ai vrut să știi,
Că El demult, din veșnicii,
A plănuit a ta iertare,
De ce-ai respins a Lui chemare?

Pe Crist, pe Fiul Său iubit,
La moarte El L-a osândit,
Să dea viață oricui,
De ce-ai respins oferta Lui?

Nu știu de-i prea târziu acum,
Când solul morții e pe drum,
Poate vreo pildă din Scriptură,
Ca să-ți mai dea învățătură?

A fost odată un om bogat,
Sătul și bine îmbrăcat,
O viață-ntreagă a chefuit,
De ce la moarte n-a gândit?

N-a vrut să fie printre sfinți,
Ales-a scrâșnetul de dinți,
Acolo-n iad, în foc și chin,
Ce groaznic și etern destin!

Acum, iubite-al meu prieten,
Așa cum zboară în război
Suveica unui țesător,
În lume, tu ești trecător.

Viața ta se va sfârși,
Și vei zbura spre veșnicii,
Spre viața-n cerul maiestos,
Sau jos, în iadul cel hidos.

Cu Dumnezeu nu-i de jucat,
Nu-ți da sufletul la mezat.
Salvându-ți sufletul din moarte,
De Paradis vei avea parte.