lacrimi pe clape de pian
Autor: Stelian David  |  Album: secunde pentru suflet  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de steliandavid in 07/07/2010
A fost o vreme când nătâng,
credeam că lacrima e pentru oameni de nimic.
Şi am avut dreptate.
În faţa Ta, azi sunt atât de mic
încât doar plâng,
plâng rugăciuni îndurerate.

Iar Tu-mi vezi lacrima aşa cum e:
fierbinte
şi grea.
Mă arde şi-obrazul meu simte
arsura.Şi pielea obrazului
plânge şi ea.

Şi lacrimile-mi grele
cad încet
şi se opresc o clipă
pe clape prăfuite de pian.
Şi-n liniştea plină de stele
pictate pe-un cer violet,
atinse de lacrimi, clapele ţipă!...
şi se topesc.

O, Dumnezeule ce semeni lumină,
Ţie mă-nchin.
Ai milă de mine, durerea-mi alină
şi-ascultă te rog, cântecu-mi trist.
E o rugăciune, Părinte divin,
ce-L roagă pe Crist...
să revină.
Psalmul 97:11 " Lumina este semănată pentru cel neprihănit şi bucuria pentru cei cu inima curată."
Intr-o zi , Dumnezeu le va sterge lacrimile copiilor Lui si-i va imbratisa cu dragoste. Frumos strigat de copil !
Adăugat în 12/07/2010 de iris_georgiana
Statistici
  • Vizualizări: 1787
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 1
Opțiuni