La gândul toamnei care vine mâine,
De bogăţia verii am uitat.
Dar cum să uiţi, mirosul sfânt de pâine
Din spicul greu... ca aurul curat ?

Nu mai vedem prinosul din câmpie,
Cu-atâtea flori, cu-atâta sănătate.
Strivim sub tălpi un fir de păpădie,
Firav, micuţ şi plin de bunătate

Alăturea un fir de muşeţel
Priveşte blând a noastră nepăsare.
În iarn-o să-ntrebam cu toţi de el,
Sau sora lui, un fir de sunătoare.

De sus, din tei, se scutură parfum,
Înlăcrimat de-a soarelui căldură.
Nu-l ocoli, opreşte-te din drum,
E bun să faci din el... o băutură.

Să respectăm şi să iubim câmpia
Cu tot ce poate să ofere ea.
În vara asta plânge bogăţia...
Să n-o lăsăm risipei să se dea.