Pietre vii

Ca martori cultivând credinţa
Ce sfinţilor ea le-a fost dată,
De-alungul vremii, -suferinţa
Ne-a fost partea-mbelşugată.

Şi Dregători ’nalţi şi Stăpâniri
Ce-au vrut în zale a ne prinde,
S-au străduit, prin prigoniri -
Să stingă dragostea fierbinte.

Dar n-au putut, căci la Calvar
Privind la Ofranda-n umilinţă,
Au renăscut crescând din jar
Mai tare arzând spre biruinţă.

Fiind împroşcaţi cu mult noroi
Am dus din greu batjocorirea,
Când pretutindeni despre noi
Spuneau că ne-a venit pieirea.

Iubirea, cea veşnic lucrătoare
Ne-a modelat astfel, şi şlefuit;
Spre-a fi pietre, strălucitoare,
Lumini pe munţi ne-a rânduit

Să ducem peste tot Cuvântul
La orice neam, limbă şi popor,
Vestirea bună-n tot pamântul
Că-avem pe veci, un Salvator.

Şi să-anunţăm tare, mai apriat
Scumpa Solie a-ndreptăţirii,
În sinceră ascultare neîncetat
De Legea cea sfântă-a iubirii.

Flavius Laurian Duverna
13 iunie 2010