Lacrimile Lui Isus
Autor: Sorin Petrache  |  Album: Poeziile pocaintei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de sorinpetrache in 21/05/2010
Lacrimile Lui Isus
(1 Împăraţi 12: 25:33)

Isus priveşte trist din Cer,
De-a dreapta Tatălui cel Sfânt:
„Ai milă Doamne că-s pierduţi,
Şi-i jale mare pe pământ:
Satan domneşte printre ei
Şi-i transformat în dumnezei…
Ai milă Doamne, Tată Sfânt,
Că-s mulţi şi iadul i-a înfrânt…”

„Ei sunt popor de Dumnezeu? – răspunde Tatăl suspinând –
Ei, care ne-au cioplit pomeni şi cruci din aur - legământ?
Ei, care n-au Cuvânt şi cred că domnitoru-i Sfânt!
Ei care mă batjocoresc
Şi prin Cuvânt bolborosesc
Învăţături şi rugăciuni,
Vrăji, farmece, confesiuni,
Blesteme care ne hulesc
Şi simt doar pofte când gândesc?…
Tu pentru ei te rogi, Isus?!
Nu-i simţi cum iarăşi Te-au străpuns?”

„Da Tată, pentru ei Te rog şi pentru mântuirea lor!
Sunt orbi şi surzi şi nu Te văd – păcatu-i ceaţă, mintea-i nor,
Dar sunt sărmani făr’ de-ajutor şi caută învăţător…
Eu pentru ei, azi, plâng…”

„Isuse, fosta-i pe pământ
Şi-nvăţător te-au răstignit,
Cuvântul Sfânt L-ai împlinit,
De mila lor Tu ai murit,
Şi moartea Tu ai biruit
Pentru păcatul lor…
Acum Tu ceri un ajutor
Pentru salvarea tuturor?!
Nu vezi Sodoma pe pământ?
Nu vezi religii câte sunt?
Nu vezi că ne-au pictat pe bani
Şi ne-au sculptat în bolovani?
Nu vezi cum popii strălucesc,
Cum papa-i suflet îngeresc
Şi cum se contrazic şi cer
Religii noi - amvon de fier,
Tot ce-i uşor şi efemer,
Minuni făcute în mister,
Averi şi în mormânt?...”

„Da, Tată, pentru ei eu plâng
Şi-Ţi cer răbdare, Suflet Sfânt,
Căci sunt câţiva care Ne vor
Şi văd neprihănirea lor.
Pământu-n Lacrimă Eu spăl
Şi Duhul Sfânt la ei cobor…
Ei sunt preascumpul meu popor
Şi Mă aşteaptă cu mult dor…
Trimite-Mă în ajutor,
Tu, Dumnezeu preaiertător,
Cel Bun, Cel Sfânt, Cel Iubitor –
Ai Milă şi fii Blând!”
AMIN.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2251
  • Export PDF: 2
Opțiuni