Sare şi pământ pe scena unei vieţi,
O, tristeţi!...
Omule orb, cât timp mai vrei să pierzi fugind,
De semne...
Negând simţirea ce o porţi,
În vene...?

Curg lacrimile tale din mofturi capricioase,
Angoase...
Şi te frămânţi pentru imaginea-ţi terestră,
De lut...
Uitându-ţi scopul şi zestrea,
Ce-ai pierdut...

Mai este timp să te recucereşti,
Încă mai eşti...
De vrei iertarea, o capeţi prin căintă,
Vie...
Mai este încă timp ca să rămâi,
În veşnicie.