Eu, tu și fiecare!
Autor: Alexandru Raneta  |  Album: Slujire  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Raneta in 21/04/2010
De două mii de ani încoace,
Cuvântul se vestește-ntruna,
Dar cât de greu omul se-ntoarce,
La Dumnezeu pe totdeauna.

Poate e vremea de pe urmă,
Sau poate toate s-au schimbat,
Dar tot mai mică este turma
Și tot mai mulți sunt în păcat.

Domnul Isus pe toți ne cheamă,
Ca să vestim Cuvântul Său,
E o lucrare fără seamăn,
Să-L slujești, pe Dumnezeu.

E cel mai bun ce poate fi,
Pentru un om pe-acest pământ,
Vestea Salvării de-a vesti,
Pe cei din lume, la Cristos chemând.

Ascultă, mii și milioane,
În fiecare zi coboară,
Privește bine, ei sunt oameni,
Îi vei lăsa și azi să moară?

Să moară nu pentru mormânt,
Unde ei cred că pleacă,
Vor fi în veșnic chin adânc,
De-acolo, nu pot să se-ntoarcă.

E jalnic, dar adevărat
Și Domnul ne îndeamnă,
Nu este timp acum de stat,
Viața e scurtă, ca un freamăt.

Și omul este ca o floare,
Ce dimineața înflorește,
E ca un fir de iarbă, care
După chindii se ofilește.

Cine-a plecat, s-a și pierdut,
Fiindcă n-a primit Salvarea,
Dar auzit-au ei deajuns,
Pe cei ce le vestesc chemarea?

Pe cei ce sunt deacum salvați,
Cu mântuirea-n inimi,
Pe noi de-aici surori și frați,
Le-ai spus la toți, sau nimeni?

Le-ai spus la toți, care-au dorit,
În acea zi aleasă,
Sau nimeni nu-a auzit,
Chemarea Sa cerească.

Vă chem pe toți să ne sculăm,
La lupta cea mai mare,
Din foc, pe oameni sa-i salvăm,
Eu, tu și fiecare!
Amin.

12.04.2010.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2364
  • Export PDF: 9
Opțiuni