Domnul meu Minunat si Vesnic
Autor: Alexandru Raneta  |  Album: Vestea bună  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de Raneta in 31/01/2010
Minunat e Domnul meu,
Am venit la El şi eu.
Ai venit la El şi tu?
Dacă nu? – Grăbeşte-te!

Tatăl meu e Sfânt, Sfânt, Sfânt!
Drept, milos şi blând,
Cu Fiul şi cu Duhul într-un gând.

De pe tronul Său din slavă,
El priveşte pe pământ
Şi te-ntreabă cu zăbavă...
Când vei face legământ?

Legământ cu Fiul Său,
Legământ cu Dumnezeu!
Pentru tine El muri,
La Calvar se răstigni!

Da.... Golgota este locul,
Unde Isus stinse focul,
Focul veşnicului “Vai!”
Şi ne-a pus pe mulţi în Rai.

Nu doreşti şi tu să vii?
Să te numeri printre fii?
Fii născuţi din Dumnezeu!
Printre care sunt şi eu.

Vino, uită-te la El,
Azi e ziua mântuirii!
Crede acum în Sfântul Miel,
Treci în Țara Nemuririi.

Lasă, lasă totul la o parte
Chiar nu vezi c-acolo-i moarte?
Dar aici e – uite bine,
Domnu-ţi spune: “Vin-la Mine!”.

Stai, opreşte-te din fugă,
Uite, Duhul îţi şopteşte –
“Nu-l lăsa să te distrugă...
Însăşi Domnul te iubeşte!”

Auzi frate, auzi soră
Scoală-te de unde eşti!
Isus iarăşi te îndeamnă
Grabnic să te pocăieşti!

“Hai, sculaţi-vă din lume,
Prinde-ţi aripi şi zburaţi,
Voi credeţi în Sfântul Nume
Voi aţi fost eliberaţi!

Pentru voi m-au răstignit
Şi pe cap punându-mi spini,
Pentru voi am împlinit
Gândul veşnicei iubiri”.

Minunat e Domnul meu,
Veşnic unul – Dumnezeu.
Ai venit la El şi tu?
Dacă nu? – Grăbeşte-te!

Iunie 2008
Dorința de a spune oamenilor despre Dumnezeul meu Minunat si Veșnic, despre dragostea Lui nemărginita față de noi toți oamenii. Dorința de a încuraja frații mei de credință mi-a fost o sursă de a scrie această poezie.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1826
  • Export PDF: 8
Opțiuni