Vremuri grele azi trăim, pentru că trăim în fire
Și fugim de tot ce-nseamnă suferință și zdrobire.
Ne iubim atât de mult, că uităm ce e iubirea,
Și cu cât privim spre noi, pierdem însăși împlinirea!

Astăzi omul e centrat doar spre sine, doar pe Eu,
Are grijă de confort, chiar uitând pe Dumnezeu.
Doar o formă de evlavie, azi trăim vremuri cumplite,
Căci chiar sinele din noi ne conduce spre ispite!

Nu mai vrem să acceptăm azi durerea care-i bună,
Căci prin șlefuirea ei vom primi în cer cunună!
Dar alegem să străpungem inima cu suferință
Ce-i mai grea decât aceea ce ne duce în biruință!

Căci trăind în astă lume cu un egoism cumplit,
Iată-ne trântiți, loviți și cu pieptul greu rănit.
Căci în loc să dăruim pentru altul alinare,
Așteptăm să ni se dea cinste multă și onoare!

Așteptăm să fim iubiți, înțeleși și mângâiați,
Cerem, cerem, nesătui, să fim dulce alinați.
Doar să ni se dea în lume, altul să se tot jertfească,
Doar noi să trăim iubiți, într-o fire ce-i lumească!

Și puțini ajungem astăzi să înțelegem voia Lui,
Căci puțini azi mai citesc sfânt Cuvânt al Domnului.
Nu degeaba spune Isus că e mai ferice acel
Ce-a lui viață și-o jertfește pentru altul cu un țel!

Mai ferice e să dai decât să primești mereu,
Mai ferice-i să slujești pentru Sfântul Dumnezeu.
Mai ferice-i ca să porți crucea Lui în al tău spate,
Decât în iluzii grele să mergi sigur înspre moarte!

Mai ferice și mai plin tu vei fi când o să dai
Și vei înțelege atunci cât de multe deja ai.
Și ce scumpă și frumoasă este viața în Isus,
Că-împlinirea Lui din suflet este sfântă de nespus!

Poți să ai aur grămadă, pietre scumpe, avuții,
Poți să ai chiar lumea toată, visul multora ce-s vii,
Dar în suflet niciodată împlinirea n-ai s-o ai
Până nu vei învăța, ca să poți cu drag să dai!

Pare simplu, dar, de fapt, e atât de complicat,
Căci suntem centrați pe sine și e greu de aplicat.
Nu suntem dispuși în luptă să iubim pe cel ce-i frate,
Nu ne mai rugăm destul, mergând grabnic înspre moarte!

Nu luăm credința vie într-un mod ce-i serios
Și trăim mânați de vânturi, ca și cel necredincios.
Acceptăm chiar compromisuri ce ne fură bucuria
Și-apoi iată-ne zdrobiți, pierzând toată mărturia!

Nu citim al Său Cuvânt, care ne înnoiește întruna,
N-alergăm cu pasiune, nu mai așteptăm cununa.
Uneori apare-n minte și-ndoiala cea hidoasă,
Suntem abătuți de griji și de marea furioasă!

Azi cădem ușor în luptă, căci credința-i risipită,
Acceptăm tradiții, dogme și o viață liniștită.
Cum să ne iubim vrăjmașul când noi îi urâm pe frați?
Și trăind astfel în viață, suntem veșnic condamnați!

Lasă-L pe Isus la cârmă, să-ți conducă viața toată,
Să îți dea iubirea Lui, pacea Lui, mult așteptată.
Și-ai vedea ce împlinire îți va umple al tău piept
Și cum vei păși de-acum ca un om ce-i înțelept!

Și-ai vedea cum viața ta s-a schimba pe totdeauna,
Căci acolo unde-i Mielul te așteaptă și cununa!
Vei vedea că dacă faci precum Isus te-a învățat,
Vei cunoaște fericirea cum nu ți-ai imaginat!

Răstignindu-te pe tine și slujind cu bucurie,
Tuturor arăți că ești cea mai pură mărturie.
Căci în viața ta din lume, tu trăiești ca și Isus,
Ce-ntr-o zi te va aduce chiar la Tatăl, în cer sus!

Amin!