Domnului Iisus, încă o dedicație
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Căutarea smereniei  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de loredanam in 03/11/2026
1 / 1 ▲
Nu ești doar cel mai frumos dintre oameni,
Tu ești chiar Frumusețea!
Nu ești doar blând, smerit cu inima,
Ești însăși Blândețea.

Nu ești doar bun și salvator de creștini,
Tu ești chiar Bunătatea!
Nu ești doar darnic în pâini și minuni,
Ești însăși Generozitatea.

Nu ești doar iubitor de oameni,
Tu ești chiar Iubirea,
Ești Prea-Fericitul din ceruri,
Și însăși Fericirea!

Nu ești doar Viu și Înviat,
Ești Calea, Viața Învierilor
Nu ești doar Veșnic Împărat,
Ești Părintele veșniciilor!
M-am intors de la servici cu aceste versuri pe buze....
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 16
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni