Zilele trec ca firul pe fus,
Atât de repede se scurge timpul,
Te uiți în urmă cum toate se duc
Și natura cum își cântă imnul.

E toamnă pe ulița vieții
Și frunzele au devenit îngălbenite,
Îndată se apropie nămeții
Și gerul se așază pe firele argintite.

Viața își deapănă ghemul,
Nu știi lungimea pe care o are,
Tu, omule, ce mergi cu trenul,
Ce-n tine Domnul a pus valoare.

Privești în urmă la timpul ce zboară,
Cum crengile adie în vijelie,
Te uită la viața ta murdară
Și casa se zguduie din temelie.

Se apropie iarna cea rece,
Te temi să-ndrepți pasul înainte,
Și vezi cum fiorul necredinței trece
Și limba rămâne fără cuvinte.

Pasul alene se împiedică pe drum
De pietre, de trunchiul rămas,
Amintirile ți-au rămas într-un album
Și calea credinței ai refuzat-o în ecou de ceas.

Crezând că fără Domnul în viață
Vei fi împlinit cum se cuvine,
Uitat-ai că norii plini de ceață
Te vor acoperi, ducându-te pe căi străine.

E toamnă în suflet, ți-e teamă,
O voce caldă răsună în surdină:
„Ridică-te, îți întind o mână
Și brațul Meu o să te țină!”

Scutură țărâna, ridică-te sus,
Fiorul cald se așterne în a ta cale,
Cel ce te cercetează e chiar Isus
Și vrea să te ridice din vale.

Cărarea acoperită cu frunze-ngălbenite
Le suflă fiorul Duhului Sfânt,
Și piscurile cele înzăpezite
Devin calde în sufletul frânt.

Căci Domnul își face lucrarea
În sufletul tău tare zdrobit,
Nu așterne în minte amânarea
Să-ți șoptească că nu e nimic.

Conștiința anunță gândul fugar
Și inima în tine strigă,
Că vei găsi un mărgăritar
Care pătrunde în inima aridă.

E Domnul Isus ce vrea viață
În sufletul tău să-ți pună,
Să nu mai aluneci pe gheață,
Pe calea Lui El te îndrumă.

El merge înainte și lasă urme
Ca tu, călcând pe ele, să înaintezi,
Privirea să nu zboare niciunde,
Căci mântuit vei fi dacă în El crezi.

Pe sub bolți de aramă, pe alei tăcute,
Unde frunze-ngălbenite cad ca un trecut,
Domnul îți croiește căile pierdute
Și din vechiul galben naște-un început.

Și chiar de iarna vieții vrea să cearnă
Nămeți de gheață peste pașii tăi,
În brațul Lui, troienele se sfarmă
Și crește primăvara pe cărări și-n văi.

Așa că mergi, nu te uita în spate,
Când norii grei pe cer se vor aduna,
Prin Harul Său ești izbăvit de moarte,
Iar El, la capăt, te va încorona.
Amin!

Autor: Veronica B.
2/11/2026