Mi-am pus în palma Ta odată
Isuse toată viața mea
Și-n dragostea-Ți nemăsurată
Aș vrea să stau deapururea.
La pieptul Tău plin de iubire
Cu mare drag Tu m-ai primit
Și cu susur blînd și subțire
Sufletul meu l-ai încălzit
Ți-am dat cu multă bucurie,
Isuse drag, inima mea
Să bată pînă-n veșnicie
La fel, cum bate, și a Ta!
Ți-am dat și gîndul și privirea
Și dorurile ce le-aveam
Și-ntreaga fire și vorbirea
Și acum, cu Tine, pace am
Ți-am pus în palma Ta de Frate
Și viitorul și trecutul
Și-am cîștigat luptele toate
Căci Tu mi-ai fost spada și scutul.
Mi-am pus în slujba Ta Părinte
Tot ce cu dragoste mi-ai dat
Și-am mers cu Tine înainte
Acolo unde m-ai chemat
Ți-am dat tot ce-am avut mai drag
Și le-am depus sfios la cruce
Și m-am lipit de-al Tau toiag
Căci sigur știu, că-n cer mă duce!