Nu eu, nimic nu-i de la mine, prin mine curge harul Tău divin,
Nu pot să fac nimic fără de Tine și fără de cerescul Tău Amin.
Nu am eu iscusința ce-i a mea, ca să-Ți scriu iubirea Ta în vers,
Nimic, Stăpâne, nu-i al meu, să știi, al Tău e totul și al vieții mers!

Deși Îți scriu ades cu dor adânc, ca oamenii s-audă despre Tine,
Eu știu că Tu prin mine scrii ce vrei și astfel din versuri mi se nasc rubine!
Căci gândul meu ce vreau ades să-l scriu, Tu îl înlocuiești cu gândul Tău
Și-aduci încurajare cu iubire prin însuși vasul meu, o, Dumnezeu!

Cu ce-s mai bună ca și alții, Doamne, căci Tu m-ai înzestrat cu îndurare?
Eu n-aș putea să Te slujesc prea bine, Te rog, termină în mine buna Ta lucrare!
Atât cât inima din piept îmi bate, vreau să Te las să scrii Tu versuri mii,
Ca pana unui scriitor să fiu și să mă folosești până revii!

Nu eu, nimic nu-i de la mine, prin mine curge harul Tău divin,
O, umple-mă mai mult de Tine, Doamne, să fiu folositoare pe deplin!
Și vreau ca mâna Ta cea iscusită să scrie printr-o mână păcătoasă
Doar versuri sfinte, ce încurajează și aduce pacea Ta cea mai frumoasă!

Amin!