O, câți nu sunt atrași de roșcovele lumii
Crezând că sunt arginți
Și-l părăsesc pe Domnul
Și calea celor sfinți
Așa precum Dima din dragoste de lume
A părăsit pe Pavel, a lepădat credința
Și a ales plăcerea de o clipă lăsându-și pocăința
Dar dragostea de lume nu satură ființa
Căci nu are viață, tărie, adevăr
Ci este goană oarbă a celor care pier
Dar dragostea din Dumnezeu nu are stăvilar
Pentru acel ce crede, ce căuta al Său Har
Căci dragostea e Domnul, ce este Veșnic Viu
Și o revarsă-n inima acelui ce e fiu
Și ea nu seacă, ci crește tot mai mult
Și ajunge chiar un fluviu de sora în tumult
Ci clocotesc în freamăt viață aducând.
O viață nouă, sfântă, cu roada sfântă
Și sufletul acesta se desfătează așa.
Căci dragostea din Domnul
Ne învață a răbda
Dar nu răbdare scurtă
Ci îndelungă este ea
Să rabdi orice durere, orice nedreptate chiar
Și orice încercare și ispita când vine iar
Știind că dir acela ce rabdă totul până la sfârșit
Va fi la urmă de Domnul mântuit.
Dragostea este plina de bunătate
Chiar și atuncea când nu i se dă dreptate
Ea nu se răzbună, nu se gândește la rău
Ea nu se mânie la, nu caută folosul său
Ea nu are orgoliu și nu se mândrește
Chiar daca nimica nu o oprește
Ea nici măcar nu se lauda
Dragostea nu se poarta necuviincios
Nici în biserică și nici afară
Ea nu se teme, nu invidiază
Ea se bucura de adevăr
Iar de nelegiuire se întristează
Când o vede în jur, dar nu se întinează
Dragostea are puterea
De a ierta și a acoperi totul
Și de a crede că tot ce a spus Domnul
Este vrednic de crezare
Și nădejde tare are
Și așteaptă cu răbdare
Și să sufere ea poate
De va fi nevoie, toate
Știind că ea nu moare
Ci va fi pe veci salvare
Căci e Dumnezeuul Mare
Iar la urmă va fi o întrebare
Tu cât ai iubit cu ardoare?
Ai iubit mult lumea asta trecătoare
Sau ai iubit pe Domnul Cel Veșnic și Mare!
Cu toată puterea, cu dragoste mare.
Amin