Nu dispera când ceasul încercării, veni în casa ta pe neașteptate,
Căci niciun rău nu ți se va întâmpla, tu ești vegheat de Cel ce e Dreptate!
Și vreau ca azi să-ți amintești, copile, să nu te temi în vreme de încercare,
Căci Însuși Domnul pe aici te trece și-n sufletul tău frânt El vrea să-ți dea iertare!
Căci absolut nimic nu se întâmplă fără ca El să-Și spună ultimul cuvânt.
Primește a ta zdrobire ca pe un dar divin și n-asculta vrăjmașul ce e demult înfrânt!
Căci totul, totul ce se întâmplă acum lucrează înspre bine, nu înspre rău.
Tu lasă-ți apăsarea în mâna lui Isus și lasă-L să-ți conducă trăirea, Dumnezeu!
Atâta timp cât tu vei crede că totul ar depinde doar de tine,
Tu te vei zbate în chinuri ce-s cumplite și ochii niciodată nu vor vedea ce-i bine.
Dar când te vei lăsa zdrobit și vei încredința în mâna Lui suflarea,
Tu vei vedea atât de clar, creștine, că bezna a trecut și apare chiar Salvarea!
Căci Tatăl nostru ne iubește mult și vrea să ne învețe ce-i iubirea.
Dar cum vom ști să ne iubim vrăjmașul dacă nu vom gusta întâi zdrobirea?
Cum ne vom arăta în fața Lui dacă ambiția și eul ne sugrumă?
Și cum vom moșteni cu cei ce-s sfinți când în iubire suntem cei din urmă?
Nu mai privi cu chin spre încercare, ci întreabă-ți Tatăl într-o rugă sfântă:
„Stăpâne, Doamne, ce vrei să învăț de-aici? Căci iată, inima îmi este frântă!”
Și-apoi, în liniște, vei auzi în cuget, printr-o voce iubitoare,
Tot ce dorește Tatăl să zdrobească, să-ți dea eliberare din strâmtoare!
El nu vrea să te frângă în durere, nu asculta de vocea celui rău.
El vrea să guști din biruința sfântă, să fii născut din Cel ce-i Dumnezeu!
Să poți să-I porți în inimă iubirea, să simți că lângă El e libertate,
Că frica n-are loc în viața ta și poți să biruiești tot ce e rău șii moarte!
Căci prin Isus, creștine, tu ai putere mare și poți să biruiești chiar forța celui rău.
Tu poți să învingi păcatul din mădulare, fire, de spui că Îl iubești pe Cel ce-i Dumnezeu!
Acceptă astăzi încercarea ca pe o vreme rară, prețioasă,
Și nu uita, chiar și-n necaz, și-n vale, tu ești menit să-I fii pe veci a Lui mireasă!