Se stinge focul fără să-l auzi,
Se scurge vlaga fără să te doară,
Și poți să mergi, să cânți, să crezi că vezi,
Dar noaptea ți-a intrat deja în țară.

Străinii beau din seva ta, pe rând,
Și ramul încă pare că-i în floare,
Dar miezul se usucă pe ascuns,
Iar frunza verde se-ofilește, moare.

Se-așază iarna albă pe altar,
Și crezi că încă este miez de vară,
Cenușa ține loc de foc și jar,
Iar trâmbița răsună-ntâia oară.

Un suflet împărțit se coace strâmb,
Cu-o parte arsă, alta încă rece,
Și compromisuri mici, zile la rând,
Pot face-un râu de viață ca să sece.

Acesta-i ceasul. Sun-alarma iar.
Căci perii albi își cer tributul, vama
Căderea nu-i deodată, un tipar,
Ci pic cu pic, fără să îți dai seama.

Trezește-te cât jarul încă-i jar.
Trezește-te cât inima tresare.
Trezește-te și vino la altar.
Trezește-te ’nainte de-nnoptare.

Oprește-te la vechile răscruci
Și caută cărarea cea curată;
Întreabă unde pașii să ți-i duci
Și mergi pe calea dreaptă, încercată.

Întreabă iar de drumurile vechi,
De urma sfântă scrisă în țărână;
Ascultă glasul ce răsună-n veci
Și lasă-ți inima în a Sa Mână.

Alege drumul strâmt, chiar dacă-i greu,
Când larga cale strigă și te-mbie;
Pe el au mers cei strânși de Dumnezeu
Și-au dus lumina vie spre vecie.

Întoarce-te la vechiul tău altar,
La locul unde inima se-nchină;
Mai arde sub cenușă încă jar,
Mai curge sevă încă-n rădăcină.

Mai este glas. Mai este încă har.
Mai stă deschisă poarta spre-ndurare.
Întoarce-te la vechiul tău hotar
Și vei găsi odihnă și-alinare.

Dany Căpătan