Alege drumul lui Isus,
Drumul sfânt și neclintit.
Tu să mergi drept pe el,
Sufletul să-ți fie sfințit.
Nu irosi timpul tău
Pe lucrul necurat.
Vinovat ca să nu fii
Înaintea Domnului Preaînalt.
Domnul este Calea,
În El să te-ncrezi mereu.
Chiar de va veni furtuna,
Vino azi la Fiul lui Dumnezeu.
Raiul ca să te primească,
Inima ta trebuie să iubească,
Orice Cuvânt din Scriptură
Să fie în a ta gură.
Dacă cauți prezența
Sfântă și plăcută,
Este mai frumos cu Domnul,
Când Biserica-i de Duhul umplută.
Inundat cu pace vei fi
Și plin de Izvor Divin,
Atunci când nu îți lași
Pe o cale străină, ai tăi pași.
Astăzi, dacă viața ta
Este plină de secetă,
Vino și cere Puterea,
Ca să ai în dar Izbăvirea.
Nu-i prea mult să ceri
Iertare de la Dumnezeu,
Fiindcă iertarea te face curat
Pe drumul cel adevărat.
Domnul nu-i nedrept,
El știe ce să trimită pe pământ.
Chiar și mustrarea Lui s-o iubim
Și pentru ea noi să mulțumim.
21 septembrie 2026