Îmi vine un gând

Îmi vine un gând...
Privesc la cei ce au de toate
Și-mi vine alt gând:
Parcă la mine, nu se poate!

Mă doare și mi se pare,
Că la ele nu pot să ajung.
Mi se pare, că am picioare,
Dar prea scurte ca să parcurg,
Acea distanță chinuitoare:
Oare trebuie sa plâng? ? ?

Mă-ntorc și privesc,
Stau și chibzuiesc,
Alung ce-i rău, departe
Și mă rog: Abate-mi privirea de la lucruri deșarte!

De ce oare privesc, inapoi și la alții?
De ce nu caut împărăția Ta, înainte de toate?
Când, dacă deschid larg ochii,
Să Te laud pe Tine, am motive nenumărate?

Se pare ca am privit in gol,
Spre lumea de tină și nămol...
Și am uitat de nestemate
Și de comorile adevărate.

O clipă spre Egipt m-am dus
Și mi-am dorit să fiu ca lumea,
Dar Duhul Sfant atunci mi- a spus,
Că lumea, are stricăciunea...

Și... de vreau "praz" și "usturoi",
Atunci să mă-ntorc înapoi,
Dar călăuza mea, El nu- i! ! !
Atunci, cui mă închin eu, cui? ? ?

Dar nu mă-ntorc: Are dreptate! ! !
Ce vreau să fiu? In Egipt, rob,
Sau vreau să umblu-n libertate?
Și nu mă-ntorc; Are dreptate! ! !

Mi-a spus că-s fiu de Împărat,
Că sunt stăpân, pe lucruri, toate!
Și știu că este-adevărat,
Că pot umbla în libertate!

Privit ca un necunoscut
Și totuși, cunoscut prea bine...
Ca un sărac, nepriceput...
Și totuși, stăpânind prin Tine!

Te laud azi și-n veci, căci vezi,
Te laud azi, pe Tine, Ava!
Îți mulțumesc, căci Tu, lucrezi
Și peste mine-Ți reverși slava!

Cu harul Tău m-ai îmbrăcat,
Să pot să iau în stăpânire,
Tot ce cu talpa am călcat,
Tot ce mi-ai dat, Tu, din iubire!


Amin!

Mihăiță Ana