Veșmântul gândurilor mele
Aș vrea să-mi fie alb, curat;
Și-n tot ce pot gândi vreodată
Să n-am nimica întinat.

Chiar simţurile-ntregi, curate,
Aș vrea să-mi fie alb veşmânt,
Ca niciodată întinate
Să nu-mi lucreze pe pământ.

Privirile să-mi fie limpezi
Iar duhul blând şi liniștit,
Aşa cum mă-nvăţai Isuse,
Atuncea când ne-am întâlnit...

Aş vrea să am mereu aproape
Izvorul nesecat şi sfânt,
Să sorb din tainicele ape
Putere-n fapte şi-n cuvânt.

În inimă aș vrea lumina
Aprinsă din Lumina Ta,
Iar peste toate dă-mi Mantaua
Iubirii de la Golgota!

Atunci voi fi curat Isuse,
Voi străluci în alb veşmânt,
Ca stelele în miez de noapte
În pribegia-mi pe pământ.

Iar când la țărmul veşniciei
Voi ancora-n ceresc popas,
Curat ca lacrima din gene,
Curat vreau să sosesc acasʼ.

În strălucirile măreţe,
În albul Tău din infinit,
Uimit de-atâta frumusețe
Să simt că drumul mi-a sfârşit!

*

Veșmântul gândurilor mele
Aş vrea să-mi fie alb, curat;
Și-n tot ce pot gândi vreodată
Să n-am nimica întinat.