Pe cărarea pocăinței munții-s înalți, urcușu-i greu
Obosești, mai lupți o clipă, dar nu te lași de Dumnezeu.
Pe cărarea pocăinței valuri îs multe, furtuna-i mare
Însă cine are credință trece biruitor pe mare.

Pe cărarea pocăinței mai sunt spini și mărăcini
Însă pe ea sunt și flori: trandafiri, lalele, crini.
Pe cărarea pocăinței dragostea e cea mai mare
Daca o păstrezi cu tine vei ajunge la sărbătoare.

Pe cărarea pocăinței sunt și bucurii nespuse
Nu sunt doar lacrimi amare sau urgii de vânt aduse.
Pe cărarea pocăinței vei cunoaște fericirea
Care îți va umple golul și îți va reda sclipirea.

Pe cărarea pocăinței mai și cazi, mai te lovești
Însă cu Isus în tine mereu ai să izbutești.
Pe cărarea pocăinței mai sunt dușmani, oameni ai firii
Care nu își aleg ca țintă scumpa cale a mântuirii.

Pe cărarea pocăinței ai să fi și bucuros
Când prin greul ce te-apasă va apărea și Hristos.
Pe cărarea pocăinței ai să fi și fericit
Când oamenii te-or părăsi, de Isus vei fi iubit.

Pe cărarea pocăinței nu vei fi singur nicicând
Căci va fi Isus cu tine, în inimă, suflet și gând.
Pe cărarea pocăinței nu vei plânge neîncetat
Vor fi și zile cu soare, când vei sta cu El la sfat.

Pe cărarea pocăinței luptă-te să fi și tu
Căci prin orișice ai trece îl vei avea pe Isus.
Pe cărarea pocăinței să rămâi când dai de ea
Și-ai să vezi că fericirea e Isus, nu e lumea.