Rugăciune
Autor: Emil Bulgăr  |  Album: Lumina albă  |  Tematica: Multumire
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 22/08/2026
1 / 1
Rugăciunea mea Isuse,
Mulţumire vreau să-Ți fie,
Că la poarta zăvorâtă,
Mi-ai bătut cândva şi mie.

Ai bătut dorind să intri,
Însă Te-am lăsat afară...
Mă-nchisesem cu zăvoare,
În viața mea amară.

Și-ai plecat, mi-aduc aminte,
Copleşit de întristare... !
Doamne, Te-am respins atuncea
Fără multă remuşcare.

*

Azi, Isuse, sunt cu Tine,
Te-ai întors din cale iară,
Și la inima mea, Doamne,
Ai bătut, a doua oară.

Vreau să-Ți mulțumesc din suflet
Pentru-atâta îndurare,
Care Te-a purtat prin lume,
Cu-o iubire-așa de mare...

Pentru toată biruinţa,
Pentru Duhul Sfânt, Isuse,
Cât și pentru bucuria
Fericirilor nespuse!

Vreau să-Ți mulțumesc din suflet
Pentru dragostea cerească,
Pentru har, pentru iertare,
Pentru grija părintească!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 59
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni