NEÎNȚELES E DRUMUL
Autor: REBECA MECHEȘ SUCIU  |  Album: POEZII/ vol. 3  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de RebecaMechesSuciu in 20/08/2026
1 / 1
NEÎNȚELES E DRUMUL
Neînțeles e drumul ce în jur se așterne,
Necunoscut e destinul ce ’nainte se cerne,
Nu pricepem de ce viața pare un mit;
Chiar atunci când iubești, uneori simți că ești neiubit.
Sentimentul ce-l porți e c-ai fi părăsit.

Umbre reci de tristrțe cu iuțeală lovesc
Și dorești să le-alungi, dar mai tare izbesc.
Vorbe grele, jigniri, atitudini ce dor
Lasă-n urmă, trecând, răni adânci care vor
Să brăzdeze în sufletul trist al durerii fior.

Atunci inima plânge, sufletul geme greu,
Deznădejdea dă târcoale, semănând spini pe drumul tău.
Ai vrea să schimbi rău-n bine, dar nu poți ce ai vrea,
Nu depinde-ntru totul de tine, iar problema ce-o ai e prea grea
Și, cuprins de-ndoială, crezi că n-o mai poți rezolva.

Dar există speranță, pentru că Cineva
E mereu în control și te poate-ajuta,
Universul îl ține și-l conduce mereu,
El îți știe durerea, știe tot chinul tău,
Știe tot ce te-apasă, căci El e DUMNEZEU!

Dacă-L strigi, îți răspunde, dacă-L chemi, va veni,
Dă-I Lui toată povara ce o porți zi de zi,
Chiar de ești neînțeles, neiubit, părăsit,
Pentru El ai valoare și de El ești iubit.
Îți alină durerea, căci la El orișicând ești primit.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 17
Opțiuni