Când sângele șuvoi curgea,
Al Împăratului din Cer,
Noi am fost iertați,
Prin Răstignirea unui Sfânt Miel.
Prin Milă, prin Jertfă,
Am fost Răscumpărați,
Ca să nu mai mergem în jos,
Unde-s cei mai lepădați.
Îndurerat a murit Isus,
Dar a răbdat până la sfârșit,
Nu a renunțat la noi,
Fiindcă mult ne-a iubit.
Nu se pot spune în cuvinte,
Ceea ce Domnul a făcut pentru noi,
Fiindcă Iubirea lui este Nemărginită,
Prin Sângele său lumea-i ocrotită.
Doar inima noastră Isus o dorește,
Ca să I-o dăruim,
În dar Mântuirea să avem,
Și spre Ceruri să pornim.
18 august 2026